Au vândut țigări minorilor
Un magazin din Târgu Jiu a fost amendat cu 10.000 de lei și i-a fost suspendată activitatea pe o perioadă de 30 de zile pentru vânzarea de țigări minorilor. În urma unei acțiuni de control desfășurată de polițiștii de la Biroul de Ordine Publică au fost surprinși trei elevi minori în timp ce cumpărau țigări de la magazinul aflat în vecinătatea Liceului Sportiv.
În urma unei acțiuni de control, o echipă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție a surprins trei elevi de la Liceul Sportiv, cu toții minori, în timp ce cumpărau țigări de la magazinul aflat în proximitatea unității de învățământ. Aceștia au recunoscut în fața polițiștilor că asta fac zilnic. Cei trei minori au purtat discuții cu polițiștii în prezența dirigintei lor, iar toate aspectele au fost consemnate într-un document.
Oamenii legii vor continua să desfășoare zilnic acțiuni pentru a asigura respectarea legii, atât în ceea ce privește țigările, cât și băuturile energizante și alte produse similar care sunt interzise a fi vândute minorilor. Reprezentanții magazinului aflat în proximitatea Liceului Sportiv din Tg-Jiu a fost avertizat să respecte cu strictețe prevederile legale și să nu mai vândă produse din tutun minorilor.