Au început lucrările pentru INFOTRAFIC
Au început lucrările pentru INFOTRAFIC – unul dintre importantele proiecte cu finanțare europeană, a cărui valoare este de aproximativ 9 milioane de euro. În acest moment, se lucrează la centrul de comandă, amenajat într-o fostă centrală termică din zona 23 August.
Proiectul prevede un centru de management (comandă și control), sistem de prioritizare a transportului public, sistem de informare a călătorilor, sistem de monitorizare video pentru creșterea siguranței; sistem eTicketing și 47 stații echipate cu panouri de informare privind timpul de așteptare și liniile disponibile în stația respectivă, precum și cameră video de supraveghere cu rol de creștere a siguranței călătorilor și echipamentelor din stație.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, declară că un asemenea sistem era necesar în oraș. Acesta va contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere și la reducerea timpului de așteptare pentru călătorii care circulă cu mijloace de transport în comun.