Au căzut cu ATV-ul în prăpastie
Accident în stațiunea Rânca! Din primele verificări efecuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 34 de ani, din oraș Strehaia, județul Mehedinți, în timp ce conducea un vehicul de tip ATV pe DN-67-C, a pătruns pe contrasens, căzând în gol într-o parcare suspendată. În urma accidentului a rezultat rănirea femeii în vârstă de 34 de ani și a soțului acesteia, care era pasager, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.