Atmosferă tensionată între comercianții din piață și autoritățile locale
Ieri, 23 iunie, comercianții și producătorii ce își desfășoară activitatea în Piața Centrală au luat cu asalt Primăria Municipiului Târgu Jiu. Revoltați de decizia organizării unei licitații pentru ocuparea meselor din piață, oamenii nu au mai așteptat până la ședința ce urma să aibă loc cu primarul și consilierii municipiului Târgu Jiu și au inițiat un protest unde și-au strigat la unison profunda nemulțumire.
Tare, clar, răspicat, care mai de care și-a strigat of-ul în speranța că lucrurile se vor îndrepta. Înainte să organizeze o astfel de licitație pentru ocuparea meselor, înainte să reorganizeze piața după modelul celor din marile orașe, comercianții îi solicită primarului Marcel Romanescu să aducă piața din Târgu Jiu la nivelul în care se prezintă alte piețe după care edilul s-a inspirat.
Atmosfera nu s-a detensionat nici în sala de ședință. Deși cei 10 reprezentanți ai comercianților și producătorilor nu au avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în fața autorităților locale, o parte a consilierilor locali a vorbit în numele acestora.
În cadrul discuției, primarul Romanescu susține că actorul principal este cetățeanul, plătitor de taxe și impozite, drept urmare acestuia trebuie să i se asigure cele mai bune condiții. Dar cum rămâne cu cei care își desfășoară activitatea în Piața Centrală întocmai pentru a-și întreține familiile și pentru a-și onora obligațiile financiare către stat? La bază, aceștia sunt tot cetățeni, prin urmare și drepturile acestora trebuie respectate, și doleanțele lor trebuie ascultate.
Printre soluțiile care ar putea mulțumi ambele părți, Adrian Tudor a enumerat și organizarea parcării din cadrul pieței și stoparea comerțului ambulant care conferă pieței aspectul unui bâlci.