Atenție la mărțișoare!
1 martie marcheză sosirea primăverii iar mărțișoarele sunt dăruite în această zi doamnelor și domnișoarelor. Târgurile, piețele dar și magazinele deja comercializează mărțișoare, iar zilele următoare și centrul municipiului Târgu Jiu va fi plin de simbolurile primăverii.
Cum timpurile se schimbă, coșarul sau potcoava nu mai sunt la mare căutare, clienții alegându-le pe cele confecționate din metale prețioase, precum aurul sau argintul. Totuși, nu tot ce găsim pe piață este autentic sau de calitate. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția asupra unor practici comerciale ce induc clienții în eroare.
Paul Anghel, Director în cadrul ANPC, spune că achiziționarea unei bijuterii din aur, argint sau pietre semiprețioase ar trebui făcută din magazine autorizate, întrucât un mărțișor de argint vândut la colț de stradă și care costă doar câțiva lei, nu poate fi din argint. De asemenea, cumpărătorii trebuie să aibă grijă și de ambalaj. Acesta trebuie să aibă un plic, o cutiuță ori un săculeț și nu trebuie să fie rupt, murdar sau pătat. Și șnurul trebuie verificat sp nu se desprindă ori să se deșire și mai ales, să fie de calitate.
Unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama la cumpărarea unui astfel de mărțișor este autorizația eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.
Mai mult, consumatorii ar trebui să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanți sau care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse și să ceară informații suplimentare comerciantului cu privire la marfa expusă.
În urma acțiunilor de control desfășurate în anii trecuți comisarii ANPC au depistat mai multe abateri, printre care lipsa mărcii de certificare ANPC sau de garanție proprie pentru mărțișoare și bijuterii din argint, lipsa afișării prețurilor, ori a certificatelor de garanție.
ANPC informează că în această perioadă, un pericol real la achiziționarea de mărțișoare/bijuterii din metale prețioase îl reprezintă contrafacerile, care pot îmbrăca diferite forme precim imitațiile, umpluturile sau acoperirile.
În final, dacă un obiect din metal prețios, are și elemente din metal comun sau oțel, datorate design-ului, orice producator serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul „METAL” sau „STEEL”.
Febra mărțișoarelor stă să înceapă, întrucât mai sunt doar câteva zile până la sosirea primăverii. Prețioase, hand-made sau tradiționalele, mățișoarele nu vor lipsi din pieptul femeilor în primele zile ale lunii martie.