Atacuri fără soluții. Banța aspiră la fotoliul de primar?

Mesajele tot mai dese și mai dure apărute în spațiul public despre bugetul municipiului Târgu Jiu pentru 2026 ridică semne de întrebare nu doar asupra conținutului, ci și asupra intenției din spatele lor. În timp ce fostul liberal Victor Banța critică administrația locală, apar tot mai multe voci care spun că, de fapt, acesta și-ar pregăti „dosarul” pentru a candida la funcția de primar al municipiului Târgu Jiu.
Victor Banța a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj amplu în care atacă proiectul de buget al municipiului Târgu Jiu pentru anul 2026, susținând că acesta nu ar susține dezvoltarea orașului și că este construit pe dependență de finanțări externe. În postarea sa, Banța afirmă că bugetul „nu creează dezvoltare”, „nu oferă facilități investitorilor” și că orașul ar funcționa mai degrabă pentru „supraviețuire”. De asemenea, acesta acuză administrația că ar fi lansat proiectul în dezbatere publică într-un moment nepotrivit, înainte de Paști, când interesul cetățenilor este scăzut.
Totuși, criticile vin într-un context care ridică semne de întrebare. Surse din mediul politic local susțin că Victor Banța își pregătește o candidatură la Primăria Târgu Jiu, ceea ce ar explica intensificarea mesajelor publice și tonul tot mai accentuat împotriva actualei administrații conduse de primarul Marcel Romanescu.
În acest sens, intervenția sa este privită de unii ca parte a unei strategii de imagine, menită să îl aducă în prim-planul dezbaterii publice, mai degrabă decât ca o contribuție echilibrată la analiza bugetului.
În plus, mesajul fostului liberal se limitează la critici generale, fără a propune soluții concrete sau alternative viabile pentru problemele semnalate. Lipsa unor propuneri clare reduce consistența discursului și ridică semne de întrebare asupra obiectivului real al intervenției.
Specialiștii subliniază că utilizarea fondurilor externe și a împrumuturilor este frecventă în administrațiile locale, mai ales pentru proiecte de investiții, și nu reprezintă automat un semn de slăbiciune economică, așa cum sugerează Banța.
În acest context, reacția sa pare mai degrabă o poziționare politică anticipată decât o analiză tehnică a bugetului, într-un moment în care discuția publică ar avea nevoie de soluții și propuneri concrete, nu doar de critici.
Rămâne de văzut dacă Victor Banța va veni, în perioada următoare, și cu un plan clar pentru oraș sau dacă va continua să mizeze pe atacuri la adresa administrației, în perspectiva unei posibile candidaturi. Cert este că Vicotr Banța nu mai este membru PNL, din anul 2020, când a ales să-și dea demisia din partid și, cel mai probabil, ne întrebăm dacă acesta va candida din partea PSD.




