Atacuri dure între PSD și PNL. Scoaterea grupurilor 3 și 7 a declanșat războiul
După Hotărârea de Guvern de ieri, 15 Martie 2023, s-a luat hotărârea ca grupurile 3 și 7 de la Termocentralele Rovinari, respectiv Turceni, să fie scoase din exploatare și puse în conservare. Această decizie a dat naștere unui val de atacuri între partidele politice, care acum aruncă vina de la unii la alții. Pe lângă acuzațiile aduse Partidului Național Liberal de către deputatul și senatorul PSD Gorj, Claudiu Manta, respectiv Cristi Rujan, pe rețelele de socializare, președintele PSD Gorj, Mihai Weber, declară că liberalii nu au făcut altceva decât să le vândă oamenilor iluzii în ceea ce privește viitorul Complexului Energetic Oltenia.
Vocile din PNL Gorj susțin că toate deciziile, mai ales cele care țin de C.E. Oltenia sunt adoptate și asumate în coaliție, nu individual de fiecare partid, astfel că nu doar liberalii se fac responsabili de hotărârea adoptată ieri.
Vocile de la conducerea PNL Gorj au transmis prin intermediul unui comunicat de presă faptul că social democrații nu fac altceva decât să mintă și să manipuleze, una declarând în spațiul public și alta votând. Nu în ultimul rând, îi includ pe Mihai Weber, Claudiu Manta și Cristi Rujan în corul bocitoarelor care “jelesc în spațiul public că se pierd mii de locuri de muncă” în urma deciziei de ieri, adoptate de Guvern.
“PSD Gorj, a emis un comunicat de presă mincinos și manipulator folosind un fragment dintr-o ordine de zi perimată, în loc să citeze din ordonanța de guvern adoptată ieri. Corul bocitoarelor de la PSD Gorj, în frunte cu cei mai luminoși și senini, Mihai Weber, Claudiu Manta și Cristian Rujan, jelește în spațiul public că se pierd mii de locuri de muncă după decizia guvernului de a scoate din exploatare grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni mai devreme cu trei luni decât s-a stabilit. În același timp, își arogă merite legate de legea care le dă dreptul minerilor și energeticienilor să se pensioneze la 52 de ani.”