Așteptările sindicaliștilor de la noul ministru al Energiei

Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au mari așteptări de la viitorul ministru al Energiei. Laurențiu Manolache speră ca Bogdan Ivan să salveze colosul energetic, aflat într-un program de închidere. Liderul de sindicat susține că este nevoie de energia produsă pe bază de cărbune, iar oficialii de la București trebuie să depună toate eforturile necesare să prelungească planul de restructurare.
Laurențiu Manolache i-a transmis viitorul ministru al Energiei să „pună osul la bătaie” și să aducă toate argumentele necesare în fața Comisiei Europene pentru ca enitatea energetică să nu-și închidă porțile.
Liderul de sindicat Laurențiu Manolache speră să fie păstrate locurile de muncă și după 2026.
La finalul mandatului, Sebastian Burduja a postat un mesaj pe rețelele de socializare și a făcut un bilanț al activității pe care a avut-o în fruntea ministerului. În postarea respectivă a spus că de-a lungul mandatului său a reușit să mențină pacea socială, inclusiv în zone sensibile precum Valea Jiului sau Gorj, unde a salvat mii de locuri de muncă.