Artă, sate și comunitate
Proiectului „Artă, sate și comunitate”, dedicat zonelor cu acces limitat la cultură, este în plină desfășurare. Scopul inițiativei este de a include tinerii cu dizabilități locomotorii sau intelectuale în diferite activități pentru a fi mai fericiți. Proiectul vizează cinci comunități din județul Gorj: Peștișani, Runcu, Bălănești, Scoarța și Baia de Fier.
Proiectul se va desfășura până în noiembrie 2024 și are mai multe etape: ateliere artistice, colaborări pentru scrierea piesei de teatru și spectacole în comunitățile rurale. În fiecare comună selectată, vor fi organizate ateliere de dezvoltare artistică pentru tineri și copiii cu dizabilități, inclusiv teatru de păpuși, oferind ocazia de a explora arta teatrală și de a dezvolta abilități creative.
„Artă, sate și comunitate” crează un cadru potrivit pentru exprimarea artistică a copiilor și tinerilor cu dizabilități din aceste comunități. Activitățile principale includ ateliere de teatru, dans și muzică, ateliere de teatru de păpuși și realizarea unei piese de teatru participative. Tinerii cu dizabilități vor fi implicați direct în aceste activități, contribuind la crearea unei atmosfere de acceptare și încurajare. Prin aceste activități, proiectul speră să inspire și să sensibilizeze comunitățile locale cu privire la importanța toleranței și incluziunii tinerilor cu dizabilități.