Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Arme și muniție, confiscate de polițiști

Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, au desfășurat activități în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase. Aceștia au desfășurat 40 de de acțiuni de prevenire și combatere, în cadrul cărora au confiscat 15 arme, 1.701 bucăți de muniție, trofee de vânat și alte echipamente folosite ilegal.

În cadrul unei conferințe de presă organizate de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, au fost prezentate date și informații din anul acesta, privind activitățile desfășurate la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase. Pe parcursul ultimului an, au fost autorizate 1.825 de persoane fizice și 57 de persoane juridice să dețină arme, fiind eliberate 210 permise de armă și anulate 111.

Acest birou din cadrul IPJ Gorj are atribuții esențiale în controlul și autorizarea persoanelor fizice și juridice pentru deținerea și folosirea armelor și munițiilor, precum și în prevenirea incidentelor grave.

Anul acesta au fost desfășurate zeci de acțiuni de prevenire și combatere, în cadrul cărora au fost confiscate 15 arme, 1.701 bucăți de muniție, trofee de vânat și alte echipamente folosite ilegal, ca urmare a 6 percheziții domiciliare, iar pe linia substanțelor periculoase, au fost indisponibilizate 34.000 kg de substanțe periculoase și deșeuri toxice.

Biroul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase își continuă activitatea, prioritizând siguranța cetățenilor și prevenirea evenimentelor grave.

Articole similare

Back to top button