Arestat de polițiști pentru nerespectarea prevederilor ordinului de protecție
La data de 28 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu- Biroul de Ordine Publică, au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea prevederilor ordinului de protecție.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, bărbatul nu a respectat prevederile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Jiu împotriva sa, constând în aceea că, ar fi mers la locuința concubinei sale din municipiul Târgu-Jiu și ar fi amenințat-o cu acte de violență, generându-i acesteia o stare de temere.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.