Aproape 5000 de noi cazuri
România a înregistrat azi aproape 5000 noi cazuri covid din cele peste 35 000 de teste au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ 14%.
Numărul deceselor COVID-19 se menține în continuare sub 100, însă nu știm pentru cât timp. 93 de români au murit în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 doar în ultimele 24 de ore.
Raportările arată o ușoară a numărului românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă, 1.126 de pacienți fiind internați în acest moment.
De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 835.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.
767.219 pacienți au fost declarați vindecați, iar peste 21 000 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 62.
Din nefericire au mai fost înregistrate două decese în urma infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat și o femeie în vârstă de 57 de ani respectiv 78 de ani, ambii prezentând și alte afecțiuni medicale.
De la începutul pandemiei, 7.424 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj. Dintre acestea, 6.754 gorjeni s-au vindecat, iar 341 au decedat.
În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 2,06 la mie, fiind situat în scenariul galben, în ușoară scădere față de ziua precedentă.
În prezent 4 județe se află în scenariul roșu și anume Brașov, Timiș, Ilfov, Cluj dar și municipiul București. Cea mai mică rată de infectare înregistrată este în județul Buzău – 0,67 la mie, iar la polul opus județul Timiș înregistrează cea mai mare rată de incidență 5,19.