Aproape 150 de dosare pentru gradațiile de merit
Perioada de depunere a dosarelor pentru gradațiile de merit s-a încheiat, conform Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, Inspectorul Școlar General, Dana Constantinescu, a declarat că numărul dosarelor depuse la acest concurs este 147, împărțite în mai multe domenii printre care: informatică, istorie, limba și literatura română, învățători, chimie, fizică, dar și limbi moderne.
Tot în această perioadă s-a finalizat și înscrierea la concursul național de titularizare. Conform Inspectorului general, Dana Constantinescu, un număr de 555 de cadre didactice se pare că s-au înscris.
Examenul propriu-zis va avea loc pe data de 21 iulie.
Reamintim că gradația de merit este un spor de 25% care se alocă pe o perioadă de cinci ani cadrului didactic. Pentru a obține această gradație, profesorul trebuie să prezinte performanțe profesionale – elevii premiați la olimpiadele școlare, cursuri proprii de formare profesională, articole tipărite, cărți sau manuale editate. Miza bonificației este extrem de mare. Gradația de merit se acordă pentru 16% din numărul de norme didactice la fiecare disciplină existente în județ, iar „câștigătorii” se aleg prin concurs de dosare.