APM Gorj – activitatea carierei Roșia nu afectează mediul
Suspendarea acordului de mediu în baza căruia funcționa Cariera Roșia este o situație pe care reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Gorj au analizat-o și au dezbătut-o pe îndelete. Directorul Nicolae Giorgi este de părere că pronunțarea instanței judecătorești este una destul de bizară. Acesta a explicat cum habitatele la care se face referire că ar fi afectate nu se află în perimetrul carierei, astfel că activitatea minieră se putea desfășura în condiții normale.
Fiind expuse aceste aspecte, a fost solicitată o rejudecare a suspendării activității de la cariera Roșia. Termenul, după cum a fost deja anunțat, este data de 22 august. Giorgi declară faptul că aria protejată la care s-a făcut referire se află la o distanță de peste 10 km de respectiva carieră, astfel că acuzațiile aduse de ONG-urile care doresc să protejeze mediul sunt nefondate.
Acum rămâne la latitudinea instanței judecătorești dacă va lua sau nu în calcul argumentele aduse de reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Gorj.
În ceea ce privește partea de suspendare a activității miniere de la cariera Roșia, urmată de informațiile vehiculate cu privire la închiderea carierei, toate acestea au fost elaborate de persoane care nu cunosc legislația, a declarat directorul Agenției pentru Protecția Mediului Gorj.
De asemenea, solicitarea de micșorare a termenului de rejudecare are o importanță strategică în condițiile în care suspendarea activității duce la imposibilitatea de dezvoltare a carierei. În consecință, și activitatea de extracție a cărbunelui va fi blocată.