Aplicarea legii 74/2022 privind pensiile
La nivelul Casei Județene de Pensii Gorj, până în prezent, s-a primit și înregistrat un număr de 4.309 cereri depuse în baza Legii nr.74/2022, din care 3.753 cereri de recalculare și 556 cereri pentru deschiderea drepturilor de pensie (cazuri noi).
Pentru a putea fi puse în aplicare prevederile Legii nr. 74/2022, pe lângă procedurile de lucru și documentele solicitate de lege, este nevoie în mod deosebit de alte două instrumente, mai exact aplicația informatică actualizată conform modificărilor introduse prin Legea nr. 74/2022 și adeverințele de asimilare întocmite după modelele furnizate de CNPP.
În ceea ce privește adeverințele de asimilare, acestea sunt obligatorii pentru dosarele de pensionare.
Potrivit prevederilor legale, CJP Gorj are obligația de a soluționa în termen de 45 de zile de la depunere cererile înregistrate. Așa cum este precizat, în momentul de față discutăm de imposibilitatea de a respecta acest termen, pe de-o parte din cauza lipsei aplicației informatice, iar pe de altă parte din cauza lipsei adeverințelor de asimilare.
De asemenea, până în momentul în care personalul va intra în posesia aplicației, CJP Gorj și-a organizat activitatea de așa manieră încât majoritatea cererilor/dosarelor depuse în baza Legii nr.74/2022 au fost deja procesate în aplicația informatică existentă până în punctul unde acest lucru s-a permis, urmând ca în momentul în care va apărea noua versiune completată cu prevederile Legii nr.74/2022 să poată fi încheiată prelucrarea prin emiterea deciziei în cel mai scurt timp. În aceste condiții, se estimează emiterea a circa 150 de decizii pe săptămână, în baza Legii nr.74/2022, având în vedere și sarcinile curente. Vor avea prioritate cazurile noi, adică persoanele ale căror drepturi de pensie urmează a fi deschise.