Apel către părinți
Autoritățile din Gorj fac, în continuare, apel la părinți să își vaccineze copiii împotriva rujeolei. Au fost înregistrate noi cazuri de îmbolnăviri la nivelul județului. Nu numai rujeola afectează copiii, ci și virozele și pneumoniile. Spitalele sunt pline de copiii bolnavi.
România este lovită de un nou val de infecții cu rujeolă. Din păcate și la nivelul județului Gorj au fost înregistrate noi cazuri de boală. Nu doar copiii se pot infecta cu acest virus, ci și adulții. Pentru a preveni îmbolnăvirea cu rujeoală specialiștii îi îndeamnă pe părinți să se vaccineze și ei și copiii.
Îmbucurător pentru specialiști este faptul că numărul pacienților cu viroze și pneumonii s-a redus. De la numărul uriaș de peste 1000 de pacienți pe săptămână s-a ajuns la cifra de 700.
Și în cazul virozelor copiii cu vârste de 0-14 ani au fost cei mai afectați, având o imunitate scăzută.
Rujeola nu este o simplă boală a copilăriei. Rujeola poate afecta pe oricine, însă un risc crescut de a dezvolta boala o au persoanele nevaccinate. Specialiștii trag un semnal de alarmă și îndeamnă populația să se vaccineze.