Aparegio a lansat un nou proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă
Astăzi la sediul Instituției Prefectului Județul Gorj a avut loc lansarea oficială a „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 1.080.673.346,54 lei, inclusiv TVA, finanțarea nerambursabilă asigurată fiind de 839.103.597,57 lei, echivalentă cu 92% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului este de 2% din partea unităților administrativ-teritoriale beneficiare, iar APAREGIO GORJ S.A. trebuie să acopere 6% din costurile eligibile.
În cadrul proiectului, se vor realiza, în principal, 25 stații de tratare a apei potabile, 61 km de conducte de aducțiune, 79 km de rețele de distribuție apă potabilă, 3 stații noi de epurare ape uzate, 234 km de rețele de canalizare, 79 stații noi de pompare ape uzate.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Gorj, prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 locuitori echivalenți, în vederea conformării cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC).
Proiectul presupune investiții majore în modernizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul următoarelor unități teritorial-administrative beneficiare: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Țicleni, Novaci, Tismana, Turceni, Peștișani și Turcinești, investiții care se vor realiza prin intermediul celor 26 contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii cuprinse în proiect.