Apa potabilă, oprită temporar în Bumbești-Jiu. Avarie la rețeaua de distribuție

Locuitorii din mai multe zone ale orașului Bumbești-Jiu au rămas vineri, 28 august, fără apă potabilă, după producerea unei avarii la rețeaua de distribuție.
Potrivit Aparegio Gorj, furnizarea apei este întreruptă în intervalul 08:30 – 11:00, fiind afectate parțial satul Bumbești, satul Tetila și satul Curtișoara.
Echipele de intervenție au fost trimise la fața locului și lucrează pentru remedierea problemei și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp.
Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării, apa ar putea fi temporar mai tulbure, din cauza creșterii valorii parametrului de turbiditate. Oamenii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere până când aceasta revine la o limpezire completă.
Aparegio Gorj își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că intervenția va fi finalizată cât mai rapid.



