Aniversare la CJCPCT Gorj
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj aniversează 53 de ani de la înființare. Astfel, conducerea a ales să marcheze evenimentul printr-o expoziție de sculptură lemn și costume populare, amenajată în sala „Florin Isuf”.
Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a fost cel care a deschis evenimentul printr-un discurs în care a mulțumit colectivului și a prezentat o scurtă istorie a centrului.
În continare etnologul Pompiliu Ciolacu a preluat cuvântul și a mulțumit colegilor pentru colaborarea și munca depusă de-a lungul timpului. Ciolacu este cel care realizează icoane de vatră și tripticuri de vatră, fiind printre puținii care fac acest lucru la nivel național. Cei prezenți la manifestare au putut admira o parte din colecția sa de icoane.
Emilia Drăgotoiu Nanu, referent muzică în cadrul CJCPCT Gorj, a ținut și ea să-și exprime fericirea pe care o simte, facând parte din acest colectiv frumos. Cântăreața a adus câteva costume din colecția sa impresionantă, costume care provin din zona Gorjului și nu numai.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj este un așezământ cultural aflat sub autoritatea Consiliului Județean Gorj. Instituția își structurează activitatea în funcție de 4 programe culturale cu peste 100 proiecte în domeniile cultură populară și cultură scrisă, de elită, profesionistă și anume: Program ,,Marketing Şi management cultural”, PROGAM ,,Rădăcini” – Conservarea și promovarea culturii tradiționale a Gorjului, PROGRAM ,,DUPĂ BRÂNCUŞI” – Dezvoltarea structurilor și elementelor culturii de performanță și PROGRAMUL ,,ACASĂ LA BRÂNCUŞI” – Promovarea națională și internațională a imaginii Gorjului prin amplificarea brand-urilor existente și crearea altora noi.