Angajat al Casei de Pensii găsit spânzurat la locul de muncă
În dimineața acestei zile, un eveniment tragic s-a petrecut la Casa Județeană de Pensii Gorj. Unul dintre angajații acestei instituții a fost găsit spânzurat în clădirea anexă, locul unde se află arhiva. Un alt angajat a pătruns în încăpere în vederea desfășurării activității și a dat peste colegul care a decis să își pună capăt zilelor. Victima este un bărbat în vârstă de 53 de ani care lucra la Casa de Pensii pe postul de arhivar de mai bine de 20 de ani.
Bărbatul a înaintat o cerere de concediu pentru o perioadă de 2 zile – ziua de vineri, respectiv ziua de astăzi. Acesta era suplinit de un alt coleg până urma să revină la muncă. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Conform relatărilor, bărbatul nu părea să aibă vreo problemă gravă în viața profesională sau personală, vreun fapt care să indice gânduri sinucigașe.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de și transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Din primele cercetări, bărbatul nu părea să prezinte asupra sa urme de violență. Cercetările sunt continuate de polițiști. Cert este că în urma sa, bărbatul a lăsat o mare durere în sufletele celor dragi, atât familie, cât și colegi de muncă.