Angajările de la SJU Târgu Jiu, suspendate
Ultimele luni au adus schimbări fără precedent la nivel mondial, cauzate de pandemia de COVID-19. Viața, așa cum o știam înainte de 16 martie 2020 nu va arăta la fel, chiar dacă vor fi redeschise toate restaurantele sau spațiile comerciale.
Cu toate acestea, pare că nu va mai dura mult timp până când vom reveni la normalitate și asta pentru că numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a început să scadă de la o zi la alta.
Situația actuală pare a fi un motiv bine întemeiat pentru ca angajările din cadrul Spitalului de Urgență din Târgu Jiu să fie suspendate.
Dumitru Vienescu, managerul unității medicale, a declarat că la începutul săptămânii a avut o întâlnire cu Consiliul Director și, în urma unei analize privind numărul paturilor ocupate la Secțiile ATI, dar și a incidenței scăzute de la nivelul județului, s-a luat hotărârea să se supende angajările.
33 de posturi de infirmieri și asistenți medicali au fost oferite pe perioadă determinată, pentru acestea fiind depuse aproximativ 180 de dosare din partea candidaților. Dintre acestea, 30 au fost respinse din cauză că dosarele erau incomplete sau documentele nu erau întocmite corespunzător.
Vienescu a spus că din cele 33 de posturi scoase la concurs, s-au ocupat doar șapte, iar celelalte posturi de asistent-debutant au fost amânate.
Dumitru Vienescu a mai declarat că astăzi, la Secția de Boli Infecțioase, erau doar 8 paturi ocupate din cele 50 pentru bolnavii de COVID-19 și 11 din cele 12 de la Compartimentul ATI COVID-19.
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
979.445 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.