Anchetă după ce o femeie s-a așezat pe banca lui Brâncuși

Este anchetă internă la Poliția Locală după ce o persoană s-a așezat pe una dintre băncile de piatră din Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu. Incidentul a avut loc chiar sub privirile polițiștilor locali, care asigură paza capodoperelor. Femeia s-a așezat chiar pe banca al cărei colț a fost dislocat în urmă cu două luni și pe care o echipă de restauratori a venit la Târgu Jiu pentru a examina situația și a vedea cum va fi pus la loc. Problema este că în Parcul Central nu sunt afișate nicăieri panouri în care se specifică faptul că operele lui Constantin Brâncuși nu trebuie atinse. Pe de altă parte, Poliția Locală spune că perimetrul este mare și un singur polițist nu poate proteja toată zona. Mai mult, se cere ca Ministerul de Interne să intervină și să asigure paza obiectivelor, deoarece legea spune că această responsabilitate cade pe umerii lor, nu ai autorităților locale.



