Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateCulturaPoliticaSliderSocialUltima ora

Analiză în PNL după alegeri

Consilierii locali și județeni ai Partidului Național Liberal Gorj, care au câștigat alegerile din 9 iunie, ar putea pierde mandatele. Liderul organizației municipale, Iulian Popescu, a declarat că în perioada următoare se va face o analiză a organizațiilor din teritoriu, iar acolo unde se va constata că cei aflați pe liste au avut o înțelegere cu PSD vor rămâne fără mandate.

Președintele PNL Târgu Jiu, Iulian Popescu, a anunțat măsuri dure pentru aleșii locali care nu s-au implicat în campania electorală. Liderul liberalilor a declarat că toți cei care nu au tras la acceași căruță se vor alege cu mandatele anulate.

Iulian Popescu a declarat că liberalii se pregătesc de alegerile prezidențiale și parlamentare, iar în acest sens se pregătesc secțiile de votare și se analizează persoanele care au participat la procesul electoral din 9 iunie. Acolo unde au fost probleme, membrii din secții vor fi schimbați.

Amintim că, la alegerile locale din 9 iunie, în foarte multe secții de votare, liberalii au reclamat faptul că procesul electoral a fost viciat.

Articole similare

Back to top button