AMPIP, în control la CEO
Complexul Energetic Oltenia a intrat în vizorul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Potrivit presei locale, o echipă de control a AMEPIP a ajuns la Gorj pentru a verifica modul în care a fost selectată conducerea companiei. Verificările fac parte dintr-o amplă acțiune națională, ce vizează companiile de stat, în contextul angajamentelor asumate de România prin PNRR. Amintim că, au existat numeroase controverse privind numirea unor directori în fruntea entității energetice. Estde vorba despre Dan Iulius Plaveti și despre Cosmin Trufelea. Cei doi ar fi fost implicați în semnarea contractului cu firma care a făcut selecția, inclusiv pentru propriile funcții. Jurnaliștii Gorj TV au contactat-o pe Luminița Popescu, președintele Consiliului de Supraveghere, iar aceasta a confirmat că o echipă AMEPIP se află în control la CEO.
Controlul AMEPIP ar putea aduce primele clarificări oficiale într-un dosar care planează asupra uneia dintre cele mai importante companii de stat din România. Numirile ilegale de la Complexul Complexul Energetic Olenia sunt verificate de către inspectorii Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Jurnaliștii de la Pandurul.ro scriu că o echipă AMEPIP a ajuns la Complexul Energetic Oltenia și ar fi avut discuții cu președinta Consiliului de Supraveghere, Luminița Popescu, despre procedura de selecție a Directoratului. Subiectul este extrem de sensibil, deoarece actualul manager și un alt director ar fi fost implicați direct în semnarea contractului cu firma care i-a selectat… chiar pe ei. Situația a fost semnalată încă de la momentul numirilor, însă, deși AMEPIP este instituția creată tocmai pentru a preveni astfel de derapaje, nu a intervenit până acum. Ministerul Energiei a transmis că orice schimbare a conducerii sau reluare a procedurii de selecție depinde exclusiv de Consiliul de Supraveghere. Numai că până acum nu a fost luată nicio măsură, iar cei doi directori Dan Iulius Plaveti, managerul comapaniei și Cosmin Trufelea sunt tot pe funcții.



