Amenzile continuă
Polițiștii și jandarmii au aplicat, la data de martie în România, 5.629 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1 milion de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
Pandemia generată de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a avut un impact major la nivel național. În prezent peste 907.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate pe teritoriul României. Numărul cazurilor noi și al deceselor se menține destul de ridicat, însă măsurile și restricțiile impuse se pare că nu sunt prioritare pentru români, date fiind și numeroasele sancțiuni aplicate.
La nivelul județului nostru, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că în ultimele 24 de ore au fost desfășurate 11 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, sub coordonarea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
În total, 252 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVSA și ai Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.500 de persoane, 70 de societăți comerciale, precum și peste 240 de autovehicule și mijloace de transport în comun.
Au fost constate nereguli astfel că polițiștii gorjeni au aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale.
De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în spațiul public, în funcție de restricțiile prevăzute în municipiu Târgu-Jiu și orașele sau comunele din județul Gorj.
Forțele de ordine vor desfășura permanent activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.