Amenzi pentru șoferii care nu respectă restricțiile de tonaj

Șoferii de camioane care nu respectă restricţiile de tonaj pe timp de caniculă sunt aspru sancționați. Polițiștii au avut mai multe controale pe drumurile judeţene şi naţionale privind respectarea limitelor de tonaj. Numai ieri în județul Gorj, au fost scoși din circulație 4 conducători auto care nu au respectat restricțiile de circulație.
„Ca urmare a avertizărilor meteorologice COD ROȘU emise de către ANM, privind înregistrarea unor temperaturi extreme (38 – 41 grade Celsius), CNAIR a instituit restricții de circulație pentru autovehiculele cu MTMA ≥7,5 tone, în data de 08.07.2025, în intervalul orar 12.00 – 20.00, pe sectoarele de autostradă, drum expres și drum național din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița și Buzău.
În acest context, polițiștii rutieri gorjeni vor fi în trafic, în vederea adresării de recomandări conducătorilor auto, asigurării respectării restricțiilor de circulație și stocării vehiculelor de transport mărfuri, pe cât posibil, în parcări amenajate.
Atenție, sunt exceptate:
* transporturile de persoane;
* transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
* vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
* transporturi funerare;
* transporturi poștale;
* transporturi de echipamente de prim ajutor;
* transporturi pentru distribuire de carburanți;
* transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
* transporturi pentru tractări vehicule avariate;
* transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
* transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
* transporturi apă îmbuteliată;
* transporturi produse provenite din exploatări agricole;
* transporturi militare implicate în exerciții multinaționale;
* produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetarie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă minerală);
* utilajele proprii ale CNAIR și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.
Precizăm faptul că, ieri, în județul Gorj, au fost scoși din circulație 4 conducători auto care nu au respectat restricțiile de circulație.”, a transmis IPJ Gorj.