Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Amenzi aplicate de DSVSA Gorj

Săptămâna trecută Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a efectuat mai multe controale și verificări tematice și fizice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din raza teritorială a județului Gorj. Activitatea inspectorilor s-a desfășurat în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor.

În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22 000 de lei. Proprietarul unei exploatații comerciale din Dragotești s-a ales cu o amendă în valoare de 1500 de lei. Acesta deținea în gospodăria sa mai multe animale neidentificate de către medicii veterinari.

Mai multe magazine au fost de asemenea amendate pentru neregulile legate de igienă și depozitarea corespunzătoare a  alimentelor.

Inspectorii au efectuat de asemenea controale și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus. Echipele din teren au fost constituite atât din reprezentanți ai instituției, cât și din polițiști, jandarmi, lucrători ai ISU Gorj și ai altor instituții implicate au acționat în zonele aglomerate.

În acest context, doar în weekend-ul ce s-a încheiat au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 46 000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Articole similare

Back to top button