„Amenda” aplicată muncii trebuie redusă și descurajată.
În România, salariul minim are una dintre cele mai mari impozitări din Europa. Faptul că un procent de aproximativ 46 % din salariul minim merge către stat este un element ce descurajează atât angajatul cât și angajatorul. S-a vorbit foarte mult de creșterea salariului, de economia subterană, de faptul că angajatul trebuie să primească mai mult din salariul minim.
Deputatul PNL de Gorj, Gheorghe Pecingină, face o scurtă radiografie a ceea ce înseamnă un procent ridicat al contribuțiilor sociale și trage un semnal de alarmă că prin menținerea acestui procent, România este condamnată la subdezvoltare.
„”Amenda” aplicată muncii trebuie redusă și descurajată. Nivelul ridicat al contribuțiilor sociale, plătite în România – avem printre cele mai mari cote de contribuții la asigurările sociale, atât din rândul CEE, cât și din rândul Europei Occidentale-, acționeaza ca un factor descurajator pentru ocuparea și creșterea forței de muncă, fapt ce conduce intrinsec la sporirea unei piețe negre a muncii și la scăderea gradului de conformare socială la plata acestor contribuții.
În contextul actual, Partidul Național Liberal își dorește să crească nivelul de trai, prin creșterea gradului de competitivitate, prin creșterea salariului, dar și prin scoaterea la suprafață a veniturilor din economia subterană, iar reducerea cotei de asigurări sociale reprezinta soluția convenabilă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Menținerea actualului procent de contribuții sociale poate condamna România la subdezvoltare pe termen lung.” scrie Gheorghe Pecingină pe pagina sa de socializare.