Ambulanțier revoltat după aterizarea pe heliportul închis

Un ambulanțier contestă explicațiile oficiale privind incidentul cu elicopterul SMURD care a aterizat greșit pe heliportul din Târgu Jiu, heliport care era închis cu lacătul. Marin Popescu, angajat în cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, este revoltat după precizările făcute de instituțiile statului. Asistentul medical a declarat că echipajul de ambulanță care a transportat pacientul nu a greșit cu nimic. Practic, angajații SAJ Gorj au sosit pe terenul sintetic de acolo de unde trebuia preluat pacientul care suferise un infarct, numai că elicopterul a aterizat pe Insulița Jiului, pe heliportul nefuncțional. Marin Popescu neagă că ambulanța ar fi indicat echipajului aerian un punct greșit de aterizare, așa cum a sugerat Inspectoratul General de Aviație. Mai mult, asistentul medical critică și lipsa de reacție a conducerii Serviciului de Ambulanță Gorj, pe care o acuză că nu a intervenit public pentru a-și apăra angajații în fața unor acuzații nefondate.
Marin Popescu, asistent medical în cadrul SAJ Gorj, a relatat întreg traseul parcurs de ambulanță, de la plecarea din curtea unității până la transferul pacientului în siguranță.
Așadar, echipajul de ambulanță s-a îndreptat către elicopterul care aterizase pe heliportul nefuncțional din Târgu Jiu. Piloții și medicii de pe elicopterul SMURD erau deja pe pistă și le-au făcut semn să intre în incintă. Însă accesul era imposibil, deoarece poarta era încuiată, povestește Marin Popescu. Asistentul medical susține că, în acel moment, pilotul a decis să decoleze și să aterizeze dincolo de gard, într-un loc accesibil, unde pacientul a fost predat în siguranță.
Asistentul medical și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care autoritățile încearcă să transfere responsabilitatea unei greșeli care, spune el, nu aparține echipajului de ambulanță. De asemenea, este revoltat de lipsa de reacție a conducerii SAJ Gorj, care nu a intervenit public pentru a-și susține angajații.
Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. a precizat, ieri, după incident, că elicopterul a aterizat pe heliportul din Târgu Jiu deoarece ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean Gorj se afla în apropierea porții de acces în incinta heliportului. Această situație a condus la confundarea locului de aterizare de către comandantul echipajului, întrucât prezența ambulanței este frecvent utilizată ca reper sau semnal în teren pentru indicarea locului de aterizare al elicopterului.