Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Alertă de ger! Temperaturi până la -20 de grade

După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând de astăzi și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.

Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general, între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei frigul va persista și pe timpul zilei, cu maxime între -16 și -8 grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) recomandă populației să folosească în condiții de siguranță sursele de încălzire din locuințe, să acorde atenție animalelor aflate în frig, să semnaleze autorităților persoanele fără adăpost și să circule cu prudență pe drumurile alunecoase, echipând corespunzător mașinile pentru iarnă.

 

Articole similare

Back to top button