Alegerea primarilor în două tururi a picat
Subiect des auzit în campaniile electorale, subiect dezbătut dar neacceptat de către partidele care domină primăriile din România.
Alegerea primarilor în două tururi nu este pe gustul niciunui partid care în momentul de față are o majoritate a primăriilor în România. Se spune că primarul în funcțiune plecă deja într-o campanie electorală cu un plus de 20 %, de aici încolo intervine partidul.
Această propunere era din fașă o propunere fără sorți de izbândă.
PSD, PNL și chiar UDMR nu au votat această lege astfel și-au securizat primarii în funcție.
Alegerea primarilor în două tururi a picat la vot ieri, în Camera Deputaților, for decizional.
PSD a avut 93 voturi respingere, PNL 71 de voturi, UDMR 16, Minorități 14. Singurii care au votat ca această propunere să treacă au fost reprezentanții USR cu 44 voturi, AUR cu 19 voturi și Neafiliații cu 16 voturi.
Președintele USR Gorj, Radu Miruță și-a arătat dezamăgirea legată de acest lucru și le bate obrazul celor aflați astăzi la guvernare, PSD, PNL și UDMR.
„PNL, LIPIT DE FUSTA PSD, RENUNTA LA DEMOCRATIE. Autocratia bicefala PSD+PNL pregateste terenul pentru un regim iliberal in Romania.
Respingerea de catre parlamentarii PNL si PSD a proiectului de lege care ar fi reglementat alegerea primarilor in doua tururi este un atac fățiș la democratie.
Am votat ieri in Camera Deputatilor in favoarea alegerilor pentru primari in doua tururi. În situaţia în care niciun candidat pentru funcţia de primar nu ar obtine cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, s-ar organiza al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri. Asa ar fi normal în democratie. Asa am putea elibera comunitati intregi de dictaturi locale care îi tin pe oameni în saracie si subdezvoltare.
Servili, umili, docili fata de PSD, ”liberalii”, inclusiv cei care acum cateva luni sustineau proiectul de lege, au renuntat la democratie cu gandul la ramanerea lor la putere inca vreo cativa ani. Agatati de fusta PSD, penelistii si-au semnat o noua sentinta de cadere in irelevanță politică si doctrinara.
Daca mai auziti vreun reprezentant PNL vorbind de democratie sa-i aratati obrazul!”, a scris Radu Miruță pe pagina sa de socializare.