Alcoolul, bată-l vina!
Alcoolul la volan face din nou victime pe drumurile din Gorj. Ieri, un bărbat de 49 de ani din Târgu Jiu a provocat un accident rutier din care a rezultat rănirea a 3 persoane. Evenimentul s-a produs pe strada Ana Ipătescu din municipiu, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje pentru descarcerare dar și 3 ambulanțe.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reiesit faptul că în timp ce șoferul se deplasa în direcția București, pe fondul consumului de alcool, într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de o femeie de 49 de ani.
În urma impactului șoferița si alti doi pasageri aflați în primul autoturism au suferit leziuni si au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, in cazul șoferului a rezultat o concentraţie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul are acum dosar penal atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Tot în weekend, un biciclist a ajuns la spital după ce s-a autoaccidentat. Un tânăr din Țicleni a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat că cel în cauză s-a dezechilibrat și a căzut în șanț.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 43 de ani din localitate care se deplasa pe bicicletă cu o alcoolemie de 1,04 la mie, iar în urma căzăturii a suferit leiuni la umărul drept și a fost transportat la spital.
Băuți la volan au fost depistați alți doi șoferi, însă din fericire aceștia au ajuns la spital doar pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. Unul dintre ei are 31 de ani și este din comuna Scoarța. Pe drum către casă a fost tras pe dreapta de oamenii legii iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celălalt este un tânăr de numai 19 ani care are acum dosar penal pentru două infracțiuni. După ce a fost oprit de polițiști, șoferul nu a putut prezenta permisul de conducere pentru că nu deținea unul, iar în urma testării a reieșit o alcoolemie de 0,44 mg/l.
Toți cei băuți au acum dosar penal atât pentru conducere sub influența alcoolului cât și pentru celelalte infracțiuni săvârșite, după caz.