Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Ajutorul de înmormântare crește la 9.192 de lei

Persoanele care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi, începând de luni, 30 martie, un ajutor de deces de 9.192 de lei, în cazul decesului unei persoane asigurate sau pensionate în sistemul public. Dacă însă a decedat un membru de familie al unui asigurat sau pensionar, de exemplu soțul, copilul, părintele sau bunicul, ajutorul este de 4.596 de lei. Sumele au fost stabilite prin Legea nr. 44/2026 privind bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă la cerere, în cel mult trei zile lucrătoare de la depunerea documentelor justificative.

Majorarea ajutorului de deces a intrat în vigoare la 30 martie. Până la această dată, suma acordată era de 8.620 de lei. Creșterea este de 572 de lei, iar noul cuantum este stabilit în funcție de câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pentru a primi banii, este necesară depunerea unei cereri la casa teritorială de pensii, întrucât ajutorul de deces nu se acordă automat, chiar dacă persoana îndeplinește toate condițiile.

Solicitantul trebuie să prezinte certificatul de deces, actul de identitate și documente care dovedesc că a suportat cheltuielile de înmormântare, cum ar fi facturi sau chitanțe.

După depunerea completă a dosarului, plata se face în maximum trei zile lucrătoare. Banii pot fi primiți fie în numerar, fie prin transfer bancar.

Separat de acest termen de plată, legea prevede că ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de maximum trei ani de la data decesului, termen calculat de la emiterea certificatului de deces.

Articole similare

Back to top button