AJOFM Gorj își propune să încadreze 5000 de persoane în 2023
În anul 2023 AJOFM Gorj își propune ocuparea unui număr minim de 5000 de locuri de muncă prin Programul de Ocupare a Forței de Muncă. De asemenea, o altă activitate importantă este accesarea fondurilor nerambursabile, atât prin implementarea proiectelor, cât și prin demararea începând cu data 3 de ianuarie 2023 a proiectului “Competențe îmbunătățite pentru șanse crescute de ocupare”.
Lansarea proiectului “Competențe îmbunătățite pentru șanse crescute de ocupare” are loc astăzi, iar durata de implementare este de 12 luni.
AJOFM Gorj va juca un rol important și în cadrul Programului de Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027 prin acțiunea “Sprijinirea tranziției forței de muncă” ce are ca obiectiv acordarea de sprijin persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și lucrătorilor, în special cei vulnerabili, pentru adaptarea la cerințele unei economii diversificate.