AJOFM, de vorbă cu angajatorii din Gorj
Cum luna mai este cunoscută sub denumirea de Luna Economiei Sociale, Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă GORJ a celebrat-o prin organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai firmelor din județ din acest domeniu.
Astfel, în zilele de 25 şi 26 mai 2021, s-au desfășurat întâlniri cu 29 de angajatori din judeţ atestaţi în domeniul economiei sociale. Acțiunea a avut ca scop conștientizarea importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. La eveniment au participat din partea AJOFM Gorj Romeo Chiriac, director executiv, Niculescu Ana Maria, director executiv adjunct și Rovenţa Daniel, consilier superior. Angajatorii gorjeni au avut ocazia de a se cunoaşte şi de a pune bazele unor asocieri în vederea promovării intereselor comune şi a colaborării în organizarea de acţiuni de solidaritate socială.
Creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social, reprezintă obiectivele economiei sociale, sector reglementat de Legea nr. 219/2015.
În judeţul Gorj sunt 44 societăţi ateste în domeniul economiei sociale, care desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil și dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Dat fiind faptul că încă ne aflăm în pandemia de COVID-19, evenimentul organizat de AJOFM Gorj a avut loc în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 , cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare în vigoare.