AEP pregătește noi reguli electorale. Circa 700 milioane euro, de la, Statul la scrutinurile din ultimii 2 ani

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță o serie de schimbări menite să eficientizeze activitatea instituției și să reducă cheltuielile legate de organizarea alegerilor. Modificările vizează atât structura AEP, cât și procedurile de vot, campaniile electorale și depunerea dosarelor de candidatură.
Noua conducere a AEP a creat trei grupuri de lucru care vor elabora legislația privind organizarea instituției, desfășurarea alegerilor și regulile campaniilor electorale. Autoritatea promite reducerea cheltuielilor cu personalul cu cel puțin 10%, iar în teritoriu nu sunt excluse concedieri, în funcție de reorganizarea birourilor județene.
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a explicat că structura județeană va fi ajustată pe baza dispersiei teritoriale, a numărului de secții de vot și a numărului de persoane din registrul electoral: „Unele structuri vor fi organizate ca birouri, altele ca servicii, iar acest lucru va însemna o reducere a numărului de posturi.”
Pentru reducerea costurilor alegerilor, se iau în calcul mai multe măsuri: buletinul de vot cu o singură filă, eliminarea autocolantelor, uniformizarea numărului de observatori și noi cabine de vot transparente, cu pereți despărțitori care să protejeze intimitatea alegătorului.
De asemenea, registrul electoral va fi curățat de numele persoanelor decedate, iar amenzile pentru încălcarea legislației electorale de către alegători sau competitori ar putea crește.
Pentru candidați și partide, depunerea dosarelor și verificarea semnăturilor se vor putea face digital. Totodată, vor fi clarificate regulile privind publicitatea politică și statutul de candidat independent.
Pentru scrutinurile din ultimii doi ani, statul a plătit aproape 700 de milioane de euro.


