Adi Tudor – plângere penală împotriva Ministrului Culturii
Revoltat de faptul că de mai bine de 2 luni de zile i-a solicitat Ministrului și implicit Ministerului Culturii un punct de vedere cu privire la lucrările executate pe Calea Eroilor din Municipiul Târgu Jiu, Adrian Tudor nu va mai sta cu mâinile în sân. Președintele Partidului Verde renunță la calea amiabilă și este hotărât să înainteze o plângere administrativă sau chiar penală.
Este cunoscut faptul că se dorește integrarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO. În stadiul în care se află acum, evident acest lucru nu este posibil și se pare că Ministerul Culturii nu adoptă nicio măsură, declară Adrian Tudor.
Întrebat ce demersuri își propune să parcurgă, președintele Partidului Verde declară că legea trebuie respectată, drept urmare atât Ministerul cât și conducerea Primăriei Târgu Jiu și a altor instituții sunt nevoite să răspundă solicitărilor și să ia măsuri privind lucrările de pe Calea Eroilor.