ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora
Acuzații la adresa serviciului de Urbanism
Acuzații grave privind Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Chiar prefectul de Gorj, Iulian Popescu, susține că, la Primăria Târgu Jiu, sunt probleme în ceea ce privește actele emise de Serviciul Urbanism.
Iulian Popescu cere Primăriei Târgu Jiu să dea dovadă de transparență și să publice pe site-ul instituției detaliat toate autorizațiile de construcție pe care le eliberează.
Iulian Popescu susține că așteptarea unei autorizații de construcție de la primăria municipiului este ca și cum ai aștepta “testul de la biopsie”.
Prefectul anunță că a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice toate actele emise, în ultima perioadă, de Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Târgu Jiu.