ActualitateUltima ora
Activitatea Tribunalului Gorj revine la programul obișnuit

Activitatea Tribunalului Gorj revine la programul obișnuit, începând de marți, 10 iunie 2026, după suspendarea temporară a formelor de protest. Decizia vizează atât programul de lucru cu publicul, cât și desfășurarea întregii activități a instanței.
Măsura a fost stabilită în urma Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a S.N.G.J. Dicasterial, prin care s-a decis suspendarea protestelor anterioare.
Astfel, programul de lucru cu publicul și activitatea administrativă și judiciară din cadrul Tribunalului Gorj revin la normal, începând cu data de 10 iunie 2026.
Decizia vine după o perioadă în care au fost aplicate forme de protest adoptate la nivelul organizației profesionale din domeniu.



