ACȚIUNI PENTRU LIMITAREA EFECTELOR PANDEMIEI
În noaptea de 27/28 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică au acționat pe raza municipiului Târgu-Jiu, în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii a virusului SARS-CoV2.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat faptul că două săli de jocuri de noroc, cu puncte de lucru în municipiul Târgu Jiu, desfășurau activități specifice obiectului de activitate după orele 2200, încălcând astfel prevederile art. 65 alin. 1 lit. q) din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, rap. art. 9 pct. 5 din Anexa nr. 3 a HG 1242/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei, conform art. 66 lit. b din Legea 55/2020.
De asemenea, în interiorul uneia dintre sălile de jocuri de noroc, au fost identificate 3 persoane, care nu au putut prezenta dovada că se încadrează în una dintre categoriile: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Față de aceste persoane, s-a luat măsura sancționării contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 1.500 lei.
Acțiuni de acest gen vor continua, sănătatea și siguranța cetățenilor fiind unul dintre obiectivele pentru această perioadă.