Acțiune de ecologizare
Deșeurile aruncate la întâmplare reprezintă una dintre probleme cu care, din păcate, se confruntă și județul nostru. Singura soluție pentru rezolvarea acestei probleme ar fi ecologizarea, dar și educarea oamenilor cu privire la depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor de orice tip și riscurile pe care le implică.
O zonă afectată de acest fenomen este și malul râului Șușița, iar Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj împreună cu Asociația „Team for NEXT Generation” au hotărât să ia inițiativă și au organizat duminică o acțiune de ecologizare.
La această acțiune au participat 44 de voluntari folosind mănuși, măști, dar și dezinfectant, dat fiind faptul că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus.
Inițiatorii au dorit ca prin această acțiune să tragă un nou semnal de alarmă privind deșeurile aruncate la întâmplare, despre care mulți vorbesc, dar puțini se implică.
Se pare că astfel de acțiuni vor mai fi organizate și în alte zone din județ, iar dacă situația epidemiologică va permite, Luis Popa își dorește ca anul acesta să organizeze și acțiunea „Let’s Do It, Romania!”.
Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din țară, cu peste 1,9 milioane de voluntari implicați, din cei peste 10 ani de activitate. Viziunea principală a campaniei este o țară fără deșeuri.