Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

ACR a împlinit 118 ani. Ziua automobilistului român

Astăzi, 5 aprilie 2022, se împlinesc 118 ani de când un grup de iubitori ai automobilismului, având ca lider pe prințul George Valentin Bibescu, a înființat la Hotelul Bulevard, din București, Asociația Automobil Clubul Român. Automobil Clubul Român s-a numărat printre primele asociații de acest fel din lume, organizând în luna septembrie 1904 prima cursă de automobile pe traseul București-Giurgiu-București și, astfel, România s-a înscris între primele 6 țări din lume care au organizat concursuri auto, după Franța, SUA, Germania, Italia și Austria.

La acești 118 ani echipa ACR este conștientă că asociația își va continua perenitatea, iar accidentele regretabile, din păcate multe la număr, îi vor întări în conștiința și abnegația acestora, pentru a activa în familia automobilistică mondială, iar automobiliștii români nu pot fi marginalizați de anumite persoane aflate temporar în anumite funcții. Echipa actuală de salariați din Sucursalele Județene ale ACR, din Centrala Națională de Alarmă și Informații (cu program non-stop) și din aparatul central al ACR este formată din oameni competenți, plini de solicitudine, care sunt dispuși oricând să ajute membrii ACR și automobiliștii străini, care ne vizitează țara, cu toată gama de facilități oferite acestora.

Cu ocazia împlinirii a 118 ani, echipa ACR a demarat o serie de activități, printre care se numără o paradă auto însoțită de oferirea unei flori și a unor gânduri bune automobiliștilor.

Articole similare

Back to top button