Accident rutier cu victime în comuna Drăguțești
În după-amiaza zilei de 26 martie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Drăguțești.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 52 de ani, din sat Tâlvești, în timp ce conducea un autoturism pe DE-66-Drăguțești, a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Târgu Jiu, care circula în aceeași direcție de deplasare.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 52 de ani și a unui pasager din cel de-al doilea autoturism, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.