Accident rutier
La data de 3 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 19 ani, din Roșia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Griviței din Târgu Jiu, a efectuat manevra de virare la stânga spre strada Comuna din Paris, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Bălănești.
În urma accidentului a rezultat rănirea a două femei, în vârstă de 24 și 44 de ani, pasagere în primul autoturism, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijrii medicale de specialitate.
Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.