Accident provocat de o șoferiță
Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Crasna a avut loc un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunității de poliție, care a stabilit faptul că, o femeie, de 34 de ani, din Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, din direcția orașului Novaci către comuna Mușetești, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat, de 24 de ani, din Aninoasa, uterior, ricoșând într-o altă mașină, condusă de o femeie, de 41 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager din ultimul autoturism, în vârstă de 10 ani, care a fost transportat la Spitalul Orașului Novaci în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducatorii autoturismelor implicate în accidentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.