Accident pe trecerea de pietoni
O minoră, în vârstă de 15 ani, a fost implicată într-un accident rutier chiar pe o trecere de pietoni din Târgu Jiu. Tatăl victimei a sunat la 112 să anunțe polițiștii.
La faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un tânăr de 25 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Republicii din municipiul Târgu-Jiu, ar fi acroșat o tânără de 15 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
În urma impactului, tânăra a fost accidentată ușor, nefiind necesară intervenția echipajului medical. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Șoferul s-a ales cu dosar penal, transmit polițiștii.