Accident la Bustuchin
La data de 2 iunie 2024, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bustuchin.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-675 C-Bustuchin, din direcția localității Roșia de Amaradia către Logrești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Bustuchin.
În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unui pasager din primul autoturism, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.