Accident grav la Târgu Cărbunești. Cinci persoane au fost rănite
Un accident grav de circulația a avut loc, seara trecută, la Târgu Cărbunești! Cinci persoane au ajuns la spital după o șoferiță a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina într-un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului violent, femeia, în vârstă de 34 de ani, şi patru copii care se aflau în autoturism au suferit mai multe răni şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Cărbunești Sat, din judeţul Gorj. Femeia de 34 de ani din localitatea Licurici a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un arbore. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului puternic. Este vorba despre două fete de 10 si 15 ani si doi băieți de 10 si 11 ani , pasageri în autoturism, dar și șoferița, vinovată de producerea tragediei.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul. Șoferiței i-au fost prelevate probe de sânge pentru a vedea dacă a consumat băuturi alcolicee sau substanțe interzise atunci când s-a urcat la volan.
Poliția a dechis pe numele șoferiței un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.