Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSocialUltima ora

Accident feroviar mortal

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat în fața trenului în localitatea Ploștina. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce se afla în apropiera căii ferate, s-a poziționat în fața locomotivei aflată în mers. Conducătorul locomotivei l-a atenționat să părăsească șinele, moment în care bărbatul de 42 de ani s-a dat la o parte, dar ulterior s-a aruncat între vagoanele aflate în mers. În urma incidentului a rezultat decesul bărbatului, cadavrul acestuia fiind transportat la Serviciul de Mdedicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Articole similare

Vezi si
Close
Back to top button