Accident de muncă la CEO
Grav accident de muncă la Cariera Peșteana. Un angajat a ajuns cu răni grave la spital după ce s-a electrocutat la serviciu. Bărbatul a suferit arsuri la nivelul picioarelor și a fost transportat de urgență la Spitalul din Rovinari.
Se pare că bărbatul, în vârstă de 52 de ani, decupla un transformator electric al unei benzi transportatoare când curentul i-a străpuns membrele inferioare. Medicii din Rovinari l-au stabilizat și ulterior au solicitat sprijinul unui elicopter SMURD pentru a-l transporta la unitatea sanitară din Craiova pentru îngrijiri medicale specialiate, întrucât acolo exită secția de arși.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului, sesizați de un lucrător din cadrul EMC Roșia. Acesta le-a spus oamenilor legii că în Cariera Peșteana Nord un coleg de-al său s-a electrocutat.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
Și Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va face cercetări în acest caz.
De-a lungul timpului mai mulți salariați din carierele CEO au suferit arsuri în urma electrocutării, iar unii dintre ei chiar și-au pierdut viața.